Reflecţie

Nu mai văd a scrie
Cum vedeam odată
Însă bucurie
Am ca niciodată;

Pe-orizontul bolţii
Zorii-s de lumină,
În lumina minţii
Ziua e divină,

Noaptea-i o orchestră
De armonie plină,
Aura terestră
Somnul îmi sprijină,

Universu' înclină
Arfa peste mână,
Cântecu-n surdină
În duh mi-l îngână,

Zorii-s o splendoare
Plină de lumină,
Ziua-i uimitoare,
Viaţa e divină,

Vânt de bucurie
Suflă pe cărare,
Ploaia timpurie
Toarnă înviorare,

Vântul bucuriei
Spulberă întristarea
Dând călătoriei
Toată încântarea,

Razele de soare
Inspiră chemarea,
Prin Cuvântul Care
Linişteşte marea,

Se adapă-n rouă
Rostul înflorit,
Cerul se coboară
Spre-un nou răsărit,

Sufletul zâmbeşte
Într-un bob de rouă,
Duhul străluceşte
De viaţă nouă,

Piscul mult dorit
Fruntea mi-o mângâie,
Ceru-i însorit
De nădejdea vie
A Celui Preaiubit.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (2 iulie 2023)
Adăugat de Carol
Votează! | Copiază!