Imperativul edificării
Pământul apucă să-mi ceară
O rană-a drepții în ce sunt
Și lumea-mi începe să doară
A dreptate încrustată în pământ.
Adâncul se-aprinde și zboară
Lumină înaltă cerând
Și zborul din fumuri coboară,
Cenușa-n lumină cernând,
Iar cerul senin își separă
Misterul divin surâzând
Din ruina ce-apucă să pară
O candelă-n noapte arzând,
Spre lumea închisă afară.
poezie de Ioan Hapca din Reflecții, traducere de Carol
Adăugat de Carol
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre înălțime, poezii despre noapte, poezii despre lumină sau poezii despre dreptate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.