Pe Calea Cuvântului

Ne-avântăm voioşi pe-o Cale
A Cuvântului din care
Îşi hrănesc "săracii" în Vale
Duhul gata de plecare
Spre-a Lui culmi spirituale;

Scriptura Valea ne-adapă
Cu lumină pe cărări,
Până în "Zorii" ce ne scapă
De a nopţii încercări,
Unde am umblat pe apă
Doar prin sfinte încredinţări.

Fântâna neprihănirii
Ne-adăpă setea comună
După Ziua întâlnirii
Când o trâmbiţă ne-adună
În vederea răsplătirii
Şi din care Domnul sună.

Munţii din adânc de ape
Înălţând piscul spre zări,
Spun mai mult decât încape
În a minţilor cămări
Despre etică şi-agape,

Despre cât e de aproape
Ceasul ultimei chemări,
Când a sufletului pleoape
Vor fi şterse de întristări
Ca-n Lumină să-şi adape
Ochii noii înfăţişări.

Da! Ne-apropiem de locul
Unde sufletul se-opreşte
Spre-aşi deschide tainic cortul
Pentru Cel ce-i stabileşte
Şi-i întinde orizontul,

Căci El scrie epitaful
Fiecărui duh în parte
Şi închide paragraful
Multelor clepsidre sparte,
Cântărind cu grijă praful
Fiecăreia în parte.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (19 iunie 2023)
Adăugat de Carol
Votează! | Copiază!