Vechea mea barcă de pescuit

Vechea mea barcă-i trasă acum
Pe malul fluviului cu luxuriante ape,
Unde ierburile se îndoaie-n vânt
Şi unde vin vitele să se adape.

Această barcă ruginită şi uzată,
Pe care velele n-o mai încunună,
Nu va mai pluti niciodată iarăşi –
Pe vreme bună sau pe furtună.

Scândurile şi coastele-s frânte,
Scorojită şi crăpată-i podeaua,
De pe borduri i s-a desprins
Acum mulţi, mulţi ani vopseaua;

Carena-i găurită aproape peste tot,
Deschizând uşi vântului care o sugrumă.
Şi ce vitează erai când te-am lansat
La apă acum atâţia, atâţia ani în urmă,

Când forma-ţi zveltă şi prova tăiată fin
Despicau unda ca un impetuos delfin;
Erai vopsită-n nuanţe de alb, de castaniu
Şi de verdele frunzei de pin.

Ai fost triumful, ai fost mândria mea,
Gloria şi marele răsfăţ al inimii mele!
Companioana mea din anii tinereţii,
Când am ridicat întâia oară velele

Şi fanionul sus, sus în vârf de catarg:
O flamură purpurie fluturând insistentă;
Îmi amintesc cum am înălţat prima velă,
Albă ca zăpada, în briza turbulentă,

Cum am plutit în aval pe fluviu, cum am ajuns
Împreună la marea cea mare!
Oh, minunatele bancuri de peşti!
Peşti din apele fluviului şi din mare

Bântuind – în bezna subacvatică,
Scăpărând – în vâltoarea buimacă!
I-am urmărit mereu şi pretutindeni,
I-am pescuit şi i-am adunat în barcă;

Am alergat mereu pe urma lor în largul mării
Călărind pe coama mareelor sărate,
Până când cuminţi, înveliţi în solzi argintii,
Poposeau în drifter, întinşi pe-o parte.

poezie de Isaac McLellan, 1806 –1899, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!