În umbra dorului
Ajung deodat' cu spatele la soare,
Iar umbra mea apare, și-i doar ea,
Mă dau în stânga și în dreapta, nu dispare,
S-a atasat de mine de parcă știe ea ceva.
Pare că -i doar nuanța ei predominantă,
Nimic să nu răsară de sub ea,
Eu stau și plâng, și nu se simte importantă,
De un' să știe ea durerea mea?
O amintire mă sufocă, o amintire sumbră,
Tânjesc la ce-am iubit cândva în viața mea,
Și parcă nu mai înțeleg nimic din umbră,
Când dorul se așează peste ea.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.