Inimi nesătule
Sunt inimi care nu mai pot să zboare
De-atâta vreme rea și gust amar...
Își pun naiv peste durere sare,
În loc să-nvețe să plutească iar.
Rămân acolo, înghețate-n timpul
Care le-a stors de râvnă și culoare.
Doar în iubire-i veșnic anotimpul
Cu flori în suflet, zâmbete și soare.
Aceste inimi nu știu, diferența
Să facă, dintre ce-i real sau fals
Și, din păcate, nu au rezistența
De-a-i ține piept trădării într-un vals.
Sunt inimile-acelea imature,
De dragoste nebună nesătule.
Nu se mai satură să nu îndure
Aceeași poftă ce le fac credule.
Aceeași poftă care le distruge
Trăirea de a mai avea curaj,
De-a alerga frumosul, care fuge,
Prin tot ce e uman, ca un miraj.
Și, ce păcat, că își vor pierde rostul,
Lăsându-se vrăjite de-aparențe...
Când nu-i și chibzuință-acesta-i costul:
Ceea ce arde,-ncepe să înghețe.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vals
- poezii despre trădare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre poftă
- poezii despre naivitate
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.