Lipsă de esență
Libertatea-i de fațadă, când mintea nu poa' să vadă
Adevărul din mulțime ce se vrea ascuns de tine.
Ascunzându-se de-oricine, ce s-a-ndepărtat de sine
Și trăind privind în spate, nu se uită mai departe.
E o modă care stoarce, chiar și mințile dibace
Și de suflet și de minte. Îi transformă în cuvinte
Care în timp nu persistă, fiindcă sensul nu există.
Există doar aparență și-asta n-are aderență.
Totul pentru orice ființă, se oprește la conștiință.
Ce dacă acum peisajul, se vrea-n rând cu ambalajul?
Mai târziu, inevitabil, conținutu-i preferabil.
Nu poate nicicând da roade, sufletul care decade.
Degeaba se umflă-n pene, pentru el e prea devreme
Să-și conștientizeze drumul, "arta" fiindu-i precum fumul
Tras în piept de neputință, risipit în neștiință.
Se-alege doar cu mândria că nu și-a văzut prostia.
E ușor ca prin miraje, aparent s-ai avantaje
Pentru-o biată clipă șchioapă, chit că te îmbeți cu apă.
Te-o slăvi o lume toată, însă timpul nu te iartă
De n-o faci tu înainte, revenind la cele sfinte.
poezie de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.