Cum
iubirea
în plinul vântuirii peste oameni, îi consumă, îi ucide
pacea nu crește aici, cine o află viețuind?
Să urci mai sus de trup, dar cum
fără iubire?
Suferința-i din nașterea noastră
în fiecare secundă
dureri de facere n-au cum să aibă vreodată cadranele
senzația de bine
este în recunoștința pe care ne-o poartă țărâna
știindu-ne, avându-ne
astfel la ce ne temem, de unde izvorăște trufia?
câtă lumină află reflexie din bietul tău eu!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre secunde
- poezii despre recunoștință
- poezii despre pace
- poezii despre naștere
- poezii despre lumină
- poezii despre frică
- poezii despre durere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.