Curge nemurirea lumii

Curge nemurirea lumii şi în ea ne-am prins şi noi,
De demult, din depărtarea ce-i rămasă înapoi,
Într-un neant fără de margini, care s-a crezut divin,
Univers fără pereche, când ascuns şi când senin,
Timpul şi necesitatea, înţelepţi sfătuitori,
Cu răbdare tot alungă, peste vremi, furtuni şi nori,
Aducând speranţă vieţii, vraja noastră de lumină,
Vis străluminând cu nimbul de creaţie divină.

În al gândurilor zbucium noi ne toarcem firul minţii,
Care dă fior iubirii, ca şi farmecul dorinţii,
Taine-ascunse în adâncuri mult prea vechi şi de pripas,
Dovedind o existenţă şi dintr-un anume ceas,
Înfruntare-n orice clipă c-un trecut şi c-un prezent,
Când în fluxul mare-al vieţii se topeşte-un afluent.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!