Dragul meu
Dragul meu, îmi coase timpul o camașă de cuvinte
Și mă-mpotmolesc în fire, în aducerile-aminte...
Strălucesc boabe de lacrimi lacrimi de mărgăritare,
Ce, sfințite cu privirea-ți, stau ofrandă pe altare.
Focul inimii betege de ne-dragoste și teamă,
Plânsul nostru feciorelnic, chipul dragostei de mamă,
Pâlpâie în suflet încă și mă-ntreb (a câta oară?!),
Cum e dragostea pe luncă, cum e dragostea la țară.
Teama ta zvâcnind la tâmple, ca un clopot se frământă
Și zvâcnirea ei îmi umple golul care nu cuvântă,
Despre-ntâia sărutare și fiorii sânului,
Despre susur de izvoare prins de dorul dorului...
Vezi în rana dimineții, roua pleoapelor uitate,
Sub o lacrimă-a tăcerii, în cerneala de la noapte?
Dunga marginilor ceții azi se prelungește-n șoapte.
Ce miraj în începutul cel atâta de departe!
Oh, prințesă a luminii, mamă la copii, femeie,
Te-am sculptat în podul palmei, din iubire. Ești o zee.
Se perpetuează clipa începuturilor noastre...
Chiar de-a sângerat aripa, tot zburăm spre zări albastre.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre început
- poezii despre frică
- poezii despre dor
- poezii despre zbor
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.