Paradis

Peştii (planând prin aer, în luna iunie,
Părăsesc la amiezi lichida apelor domnie)
Ei se avântă-n cunoaştere, dezlegând la o adică
Multe mistere legate de speranţă sau de frică.

Peştii ştiu c-au Iazul şi Pârâul lor cu apă curgătoare;
Dar Dincolo de ele nu mai este şi-altceva oare?
Viaţa asta nu-i Totul, există ceva mai măreţ la alt nivel,
Sunt ei convinşi, ar fi mult prea neplăcut să fie-altfel!

Nimeni nu trebuie să aibă dubii dintre noi:
Când va veni, Binele va veni din Apă şi Noroi;
Şi-n mod sigur ochiul evlavios, cu necesitate,
Trebuie să vadă un Scop înalt în Fluiditate.

Puţine ştim, dar ce spune Credinţa-i adevărat,
Viitorul nu-i nicidecum un Ţinut Uscat.
Noroi la Noroi! Vârtejul morţii se-apropie, cumplitul,
Dar nu-i aici Sfârşitul, nu-i aici Sfârşitul!

Ci-altundeva, dincolo de Spaţiu, de-a Timpului rugină.
Acolo apa e mai umedă, iar mâzga mai puţină!
Şi-acolo (cred ei) înoată Unul de la-nceput de vremuri,
Unul care-a-notat înainte să existe râuri,

Un uriaş având forma şi mintea unui peşte,
Solzos, omnipotent şi bun, şi care străluceşte:
Şi sub Aripioara lui Atotstăpânitoare
Pentru fiecare peşte e-o uşiţă salvatoare.

Niciodată musca, spun peştii, n-ascunde un cârlig
Acolo în Pârâul Etern vegheat de ţipirig,
Dar pe lângă mâl şi buruieni comune
Dincolo sunt şi multe, multe alte lucruri bune;

Omizi grase plutesc pe străvezia undă
Iar larvele gustoase-n Paradis abundă;
Molii şi muşte nepieritoare, şi, cu prisosinţă,
Viermişori pentru fiecare peşte, după trebuinţă.

Şi-n acel Paradis viaţa va fi-o continuă agapă,
Şi nu va fi deloc pământ, ci numai apă!

poezie de Rupert Brooke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!