La taclale cu fiul meu

De mult n-am mai stat la taclale
Şi-mi pare momentul prielnic,
Sunt tot mai puţine "escale"
La zborul nesigur, vremelnic...

Cu vremea pricepem mai multe,
Găsim mai uşor vieţii sensul,
Alături ţi-e mama s-asculte,
Să-i spui cum ţi-e, fiule, mersul.

Ce gând te frământă, copile,
Ce spaimă seninu-ţi umbreşte,
Ce scrii pe-ale inimii file,
Ce şoaptă te nelinişteşte...

Eu n-aş vrea să-ţi judec vreo faptă
Şi nici să te mustru, n-ai teamă!
Nicicând n-a-mbiat calea dreaptă,
Să fii cu băgare de seamă!

Pe unde treci astăzi, copile,
Şi eu am trecut mai-nainte,
Din trânta cu vitrege zile
Ieşit-am mai "coaptă la minte".

Dar vreau să-nţelegi că şi mama
Greşeli a făcut fără număr,
De n-oi putea eu să-ţi sting flama,
Tot poţi să mai plângi pe-al meu umăr.

Alături ţi-e mama s-asculte
Orice, doar e-un ceas de taclale,
Deprinsă-s să duc poveri multe
Şi n-au să mă-nfrice-ale tale!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (27 aprilie 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Votează! | Copiază!