Părinţii noştri

Părinţii noştri, ce-s odoare sfinte,
Ai grijă, Doamne, dă-le sănătate,
Duioasă-a noastră aducere aminte
Şi-o inimă ce doar iubire bate.

Când ei trăiesc, suntem şi mai puternici
Şi împreună încet îmbătrânim,
Cu orice zi parcă devin cucernici,
Că drumul se-ngustează şi noi ştim.

De s-ar putea tot tineri să rămână,
Asemenea, de s-ar putea şi noi,
Dar timpul cel puternic nu ne-amână
Şi nu ne dă o clipă înapoi.

Sfioasa vorbă ne înduioşează,
Ce pare-a fi misterios balsam,
În inimă ni se strecoară-o rază,
Gingaşe flori parcă-nfloresc pe ram.

Puternic dor e-a lor îmbrăţişare,
Sărutul lor e linişte şi pace,
Un legâmânt care s-a rupt din Soare,
O vrajă care nimeni n-o desface.

Tu, Doamne, dă-le ani şi sănătate,
În suflete le lasă fericirea,
Pe noi nu ne lăsa-n singurătate,
Să duci cât mai departe despărţirea.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!