Cântecul din cartul de noapte al navei Charlotte Jane

E primul cart de noapte, frăţiorii mei,
Vânturi mari, grozave, bat peste şapte mări*
Şi stele reci sclipesc pe boltă, frăţiorii mei,
Mistica lor deschide căi spre cele patru zări.

Prova navei noastre-şi croieşte drum
Prin apele cele mari, scăpărătoare,
Promiţând locului pe care-l părăsim acum
Şi locului spre care ne-ndreptăm bunăstare!

Acum, aplecaţi-vă-n tăcere, frăţiorii mei,
Frunţile deasupra vinului sfânt,
În memoria strămoşilor morţi, frăţiorii mei,
De un sânge cu noi, din acelaşi pământ.

Deşi mormintele lor sunt la fel de departe ca luna
De-acest ocean albastru, adevăr spun vouă,
Spiritul lor ne va însoţi întotdeauna
Acolo unde mergem, în ţara cea nouă.

Triste-amintiri purtăm, dar pentru cei ce ne iubesc
Vom goli alt pahar de vin de-aici, din depărtări,
Pentru inimile curajoase care încă ne iubesc
Acolo-n vechile noastre case de peste mări şi ţări.

Ne lipsesc braţele lor dragi care să ne-mbrăţişeze,
Zâmbetele din ochii-albaştri care ne-au crescut,
Buzele care nu mai pot să ne binecuvânteze
Pe pământul spre care ne-ndreptăm, necunoscut.

Dar, trişti, departe de ţara noastră, frăţiorii mei,
Noi umplem până sus cupele cu vin!
Acesta-i pentru toţi un jurământ, frăţiorii mei,
Şi-al acestui miez de noapte imn:

Fiecărui camarad eu o să-i fiu frate bun,
Fiecărui membru-al acestui curajos echipaj –
Umăr lângă umăr în acest consimţit surghiun
În ţinutul de care ne-apropiem cu mult curaj.

Umpleţi iar paharele, e ora despărţirii, frăţiorii mei,
Sorbiţi adânc pentr-un prieten sau o rudă,
Pentru cei dragi inimilor noastre, frăţiorii mei,
Care ne răsplătesc şi-mpart cu noi şi griji şi trudă.

Noi, soţi şi fraţi, datorăm în aceste zile,
Din ţinutul pe care vom păşi ca mâine,
Toată onoarea ce li se cuvine,
Fecioarelor şi mamelor nostre, nobile.

Vinul e pe sfârşite, frăţiorii mei,
Dar înainte de-a bea ultimul pahar
Să-nălţăm în tăcere-o rugăciune, frăţiorii mei,
În caz că truda noastră se va dovedi-n zadar;

Dacă vânturi rele ne vor bate cerându-ne uium,
Fie-ne loc de odihnă-ntru Domnul, frăţiorii mei,
Pămânutul către care ne-ndreptăm acum.

NB

James Edward Fitzgerald este considerat de mulţi istorici drept primul premier al Noii Zeelande.

"Charlotte Jane," "Randolph", "Sir George Seymour" şi "Cressy" au fost patru veliere englezeşti care au transportat printre primii emigranţi în Noua Zeelandă, Insula de Sud. Primele trei au ancorat pe 16 şi 17 septembrie 1850, la o distanţă câteva ore una de cealaltă, în faţa actualului port Lyttelton, în apropiere
de Cristchurch.

"Charlotte Jane" sub comanda căpitanului Alexander Lawrence a plecat din Plymouth pe 7 septembrie 1850 şi-a aruncat ancora la Lyttelton pe 16 decembrie 1850, ora 10:00. A avut la bord 26 de stewarzi, 24 de asistent-camerişti, cca 150 de pasageri – bărbaţi şi femei, căsătoriţi şi necăsătoriţii, dintre care 80 de copii, băieţi şi fete, un preot şi un medic. Pe perioada voiajului de 99 de zile a avut loc o căsătorie, iar trei copii au decedat.

"Cressy" a ajuns la destinaţie – Canterbury – pe 27 decembrie 1850.

* "Şapte mări" semnifică în limbajul marinăresc, mai mult sau mai puţin, totalitatea oceanelor şi mărilor lumii.

poezie de James Edward Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!