Adieu, adieu! Ţărmul meu natal...

Adieu, adieu! Ţărmul meu natal
Se pierde dincolo de apele albastre;
Suspină briza nopţii, tună val după val
Şi ţipă pescăruşii sub un cer spuzit de astre.

Noi soarele,-apunând în marea purpurie,
Urmăm în zborul lui de ore în furtună;
La revedere lui, la revedere ţie,
Ţinutul meu natal – O, Noapte Bună!

Doar câteva ore scurte şi el va răsări
Ca să renască-n zare înc-o dimineaţă;
Voi saluta uscatul şi cerul care se va rumeni,
Dar nu pământul mamă care mi-a dat viaţă.

E gol holul casei mele, vamă plătind tristeţii,
Iar vatra căminului e rece, moartă;
Lichenii s-au căţărat pe toţi pereţii
Şi câinele urlă a pustiu la poartă.

............................

Iar acum sunt singur în lumea asta mare,
Învăluit de vastele singurătăţi marine:
Dar de ce-aş suspina eu pentru alţii oare
Când nimeni nu oftează pentru mine?

Câinele-n zadar va plânge, dar cu puţin noroc
Va fi hrănit de alte mâini, acum străine;
Iar dacă peste ani şi ani va fi să mă întorc,
L-ar sfâşia pe-acel străin, cu fălcile-i canine.

Cu corabia mea iute mă îndepărtez
În viscolul înspumat al pulberii saline;
Nu-mi pasă lângă ce ţărm va fi să ancorez,
Cât timp nu-s în vedere natalele coline.

Bun venit, albastru val cu rostogoliri eterne,
Iar când nu vom mai fi pe ape împreună,
Bun venit, deşerturi, şi bun venit caverne!
Ţinutul meu natal – O, Noapte Bună!

*** Extras din Childe Harold, Canto I

poezie de Byron, George Gordon, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!