Despre iubire

Atunci a intervenit Almitra, vorbeşte-ne despre Iubire.
Şi el a ridicat capul şi-a privit
Poporul, şi-o tăcere grea s-a lăsat peste ei;
Şi cu voce puternică a spus:

Când iubirea îţi face semn, urmeaz-o,
Deşi căile ei sunt grele şi-abrupte.
Şi când aripile ei te cuprind, cedează-i,
Deşi sabia ascunsă printre pene s-ar putea să te rănească.
Şi-atunci când îţi vorbeşte, ai încredere-n ea,
Deşi vocea ei ar putea să-ţi sfărâme visele
Aşa cum vântul de la nord vestejeşte grădina.

Pentru că deşi iubirea te încununează, la fel te crucifică.
Deşi te ajută să creşti, îţi taie multe crengi.
Deşi se ridică la înălţimea ta
Şi are grijă de ramurile tinere tremurând în soare,
La fel ajunge la rădăcinile tale şi le desprinde din pământ.

*

Ca pănuşile de porumb te strânge la pieptul ei.
Te loveşte pentru a te dezbrăca.
Te cerne pentru a-ţi scutura de pleava.
Te macină pentru a te albi.
Te frământă până devii maleabil.
Şi-apoi te coace la focul său sacru
Pentru a deveni pâine sacră pentru ospăţul lui Dumnezeu, sacru.

Iubirea va face toate aceste lucruri
Pentru ca tu să-ţi afli tainele inimii –
Astfel cunoaşterea devine parte din inima Vieţii.

Dar dacă, temător, cauţi doar pacea şi plăcerile aduse de iubire,
Atunci e mai bine să-ţi acoperi goliciunea
Şi să părăseşti teritoriile iubirii,
Trecând într-o lume fără anotimpuri unde vei râde,
Dar nu cu tot râsul tău, şi vei plânge, dar nu cu toate lacrimile tale.

*

Dragostea nu dăruieşte nimic, doar pe sine –
Şi nu ia nimic cu ea, doar pe sine.
Dragostea nu posedă şi nici nu poate fi posedată;
Iubirea-şi este suficientă ei înseşi.

Când iubeşti nu trebuie să spui, " Dumnezeu este-n inima mea,"
Ci, mai degrabă, "Eu sunt în inima lui Dumnezeu."
Şi nu crede că poţi controla în vreun fel cărările iubirii,
Pentru că ea, iubirea, dacă te simte vrednic, îţi controlează drumul.

Iubirea n-are alte dorinţi, ci doar dorinţa de-a se satisface pe sine,
Iar dacă dragostea ta şi necesităţile ei trebuie să aibă dorinţi,
Lasă ca acestea să fie dorinţele tale:

Să te dezgheţi şi să fii asemenea unui pârâiaş care curge
Şi care-i cântă nopţii cântecul lui.
Să cunoşti durerea unei prea mari tandreţe.
Să fii rănit de propria înţelegere a iubirii
Şi, încântat, să sângerezi de bunăvoie.
Să te trezeşti în zori cu inima înaripată
Şi să fii recunoscător pentru încă o zi plină de dragoste;
Să te odihneşti la amiezi meditând la extazul iubirii;
Să revii îndatorat acasă odată cu mareea serii;

Şi-apoi s-adormi, după ce vei fi spus o rugăciune
Pentru cei dragi inimii tale,
Cu un cântec de binecuvântare pe buze.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!