Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!
E toamnă târzie și, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.