Purani de Videle ( Dor de copilărie)

Câmpia e semănată cu lumini,
Atingerea lunii
Naşte flori nemuritoare
Şi-o verde hlamidă înfloritoare
Mătură unda argintie
A Glavaciocului
În blândă şerpuire
Printre sălcii pletoase,
Stufoase şi umbroase.

Sunt copilul născut
În sat de câmpie,
În Purani de Videle.
Mi-e dor de uliţele colbăite,
Mi-e dor de muzica
Cântată la cobze hărăzite
Ce se-nălţa în amurg
Până în alte dimensiuni.

În razele de lună
Ce poleiesc Câmpia
Reînvie strămoşii, părinţii şi bunicii
Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare
Ca pentru Hora de duminică,
Hora din Poiană.
Câmpia,
Mamă plină de dor
Blândă,
Misterioasă
Cu braţe verzi şi răcoroase
Îi strânge la piept
Cu drag şi cu respect.
Când lumina lunii apune
Strămoşii dispar în linişte
Iar Câmpia redevine
Tăcută şi singuratică
Se retrage în sine
Acoperindu-se cu roua
Unui mare început
Al unei noi zile...
În zori, ciocârlia
Înalţă tril de bucurie
Peste Purani, peste Câmpie.
Mi-e dor de copilărie...

poezie de Floarea Cărbune (20 iulie 2009)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Votează! | Copiază!