Se întâmplă exact acelaşi lucru cu acest străvechi strigăt de moarte, care umblă mereu pe străzile româneşti, dar care nu se aude decât în răstimpuri. Ani de-a rândul trece pe la urechea omului de treabă, indiferent, grăbit, preocupat de alte gânduri, ani de-a rândul flutură şi se agită pe toate drumurile – şi nimeni nu-l aude. Într-o bună zi, din senin, iată-l brusc trezit din tăcerea care-l învăluia, iată-l răzbind din toate ascunzişurile, de sub toate pietrele. Din senin? Exagerez. Trebuie pentru asta un timp de oboseală, de enervare, un timp de aşteptări extenuate, un timp descurajat. Atunci, vocile care nu se auzeau, se aud.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Votează! | Copiază!