Nu-i nimic mai bun decât e grogul *

I-aiurea ghiujul, mai pişcător decât scaieţii,
Care ne sfătuieşte să medităm şi să ţinem post,
S-aşteptăm răbdători în galoşii vieţii,
Să bem doar apă ca s-avem pe lume-un rost.
Dac-ar fi dat de duşcă-un lichid mai ca lumea
Îndemnându-şi ciracii să bea şi ei, pisălogul,
În pofida povăţuitorilor ridicoli,
În pofida a tot ce se învaţă-n şcoli,
Toată moşnegărimea acum îi mulţumea
Jurând că nu-i nimic mai bun decât e grogul.

Tata, când am pus picioru-n bătătură
Din Guinea întors acasă om avut:
"Jack, nu cumva să te-apuci de băutură."
"În sănătatea ta, tată!" am spus şi... am băut.
Şi-am tot închinat şi ne-am cinstit ca lumea,
Bătrânul sorbea şi-i trăgea pe nas licorii smogul,
La fel sorbea şi mama mea,
Şi fratele, şi sora,
Şi toţi goleam de bunătăţuri ora
Jurând că nu-i nimic mai bun decât e grogul.

Într-o zi, când preotul era-n biserică,
M-am furişat lângă el şi binevoitor,
În timp ce ţinea o cuvioasă predică
Despre relele aduse omului de-alcool,
I-am umplut cupa cu grog; a băut
Şi-a lăsat deoparte decalogul...
Şi-a băut; şi Nick a băut,
Şi Ben a băut, şi Dick a băut,
Şi eu am băut, şi toţi am băut
Jurând că nu-i nimic mai bun decât e grogul.

Nimic nu-i mai plăcut decât e grogul
Pe partea asta de mormânt –
Bând, uită de necazuri ciungul şi ologul,
Şi cel viteaz spre glorie îşi ia avânt.
Iar eu, de când l-am băut întâia oară,
Bolnav sau sănătos, păstrez cu el viu dialogul
Devreme sau târziu, pe vreme bună
Sau când fulgeră şi tună;
Îl beau constant, cu inimă uşoară,
La naiba, nu-i nimic mai bun decât e grogul.

* Grogul – rom amestecat cu suc de lămâie şi apa fierbinte îndulcită – a fost introdus în marina britanică de vice-amiralul Edward Vernon în timpul campaniei din Indiile de Vest, pe la mijlocul secolului al XVIII lea. Procedeul de desalinizare a apei de mare nu era cunoscut, iar apa dulce păstrată mult timp în butoaie îşi pierdea calităţile, devenind mucilaginoasă, improprie consumului uman, aşa că amestecul respectiv făcea lichidul potabil şi, consumat în limite controlate, era lipsit de pericole pentru sănătatea marinarilor.

" În anul 1740 amintitul vice-amiral Edward Vernon a dat ordin ca un amestec de 1100 ml apă şi 284 ml de rom ( o proporţie de cam 4/1) să fie distribuit zilnic fiecărui marinar, jumătate înainte de amiază şi cealaltă jumătate la sfârşitul orelor de lucru. Procedura a devenit regulă oficială a Marinei Regale în anul 1756 şi a rămas valabilă până în anul 1970." ( Wikipedia )

De aici i se trage romului faima de a fi sui-generis băutura alcoolică preferată a marinarilor.

poezie de Charles Dibdin,1745 – 1814, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!