Mesagerii negri

Există-n viaţă lovituri, atât de puternice... Eu nu ştiu!
Lovituri ca mânia Domnului; şi-n faţa lor un pustiu,
refluxul a toate care-au cunoscut suferinţa
se scufundă-n fântâna sufletului... Eu nu ştiu!

Nu sunt multe; dar sunt... Ele deschid răni întunecate
pe cele mai feroce chipuri şi mai viguroase coapse.
Poate-s caii de lemn ai barbarului Attila sau mesajele
negre-ale Morţii, explodând în noi ca nişte capse.

Ele-s căderile-n din suflete-ale tuturor Hristoşilor,
ale unor adorabile credinţe pe care Soarta le huleşte.
Acele lovituri însetate de sânge... trosnituri
ale unei pâini care din uşa cuptorului ne pârjoleşte.

Iar omul... Sărmanul... sărmanul om! El îşi întoarce ochii,
ca şi cum cineva, atingându-l pe umăr îl cheamă pe nume;
îşi întoarce ochii înnebuniţi – şi toate pe care le-a trăit,
un izvor de culpe,-n priviri încep să i se-adune.

Există-n viaţă lovituri, atât de puternice... Eu nu ştiu!

poezie de César Vallejo, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!