Poem de adio
Și ai plecat, n-ai mai avut răbdare,
Sau eu am întârziat prea neglijent,
Prea singură în ultima-ncleștare,
Eu am fost clipei marele absent.
Firavul trup de umbre tremurânde,
Mi l-ai ascuns mămico de cu zori,
Nemângâiat de degete plăpânde,
Mă rostuiesc spre ultime ninsori.
Mai sun și-acum la numărul de-acasă,
Că aș mai vrea să-ți spun câte ceva,
Sunt vorbe nerostite ce m-apasă,
Și uit că te-ai mutat altundeva.
Doar tata ți-a șoptit duios adio,
Mă simt mai vinovat cu un cuvânt,
C-aștepți să mă auzi spunând adio,
Prea singură și tristă în mormânt.
De ieri îmi ești eternitate,
Stau pietrele cu brațele spre cer,
Încă aud un clopot ce mai bate,
Și nu am cui iertare să-i mai cer.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre tată
- poezii despre poezie
- poezii despre numere
- poezii despre ninsoare
- poezii despre iertare
- poezii despre degete
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.