La catafalcul lui Adrian Păunescu

LA CATAFALCUL LUI ANDREI PĂUNESCU

Mai tristă-i Toamna cu pomii ruginii,
de când o veste din moarte răsună
despre Poet plecat dintre cei vii,
cu-naintaşii de-a fi împreună.

Nedeaptă-i soarta care curmă viaţă
cu suferinţe trupeşti şi sufleteşti,
scurtând destin şi spulberând speranţă
din cei ancoraţi în visuri omeneşti.

Regrete şi zbatere lăuntrică
pe file se scurg cu lacrimi din condei,
când sufletul la Ceruri se ridică
din maestrul şlefuitor de idei.

Adesea contestat de semenii săi
în bătălie scriitoricească,
Poetul călător pe drum către zei
e preţuit după moartea-i trupească.

Scrie versuri cu lacrimi de iubire
să fie moştenire sufletească.
Sacrificându-şi drept la fericire,
duce speranţe în Lumea Cerească.

Doar moartea îi scurtează suferinţă
poetului ce-i veşnic neînţeles,
când vine dumnezeiască sentinţă
să-i ducă misiunea în Univers.

Nedrept hulit îşi poartă-n vieţuire,
menire sacră cu har nepreţuit.
Posterităţii lăsând moştenire,
în lut coboară cu chip ne-nsufleţit.

Iertare să îi ceară-n rugăciune,
cei care i-au nesocotit valoare,
într-o făţarnică procesiune,
la catafalc i-aprind o lumânare.

Infirmitatea-n loc mă ţintuieşte,
numai în versuri să pot omagia
Poetul care la îngeri vorbeşte
despre boala neamului din ţara sa.

Durere şi profundă neputinţă
se revarsă din suflet îndurerat,
de Poetul răpus de suferinţă,
ce-n lume neprihănită a plecat.

Dar zestrea poetului nu dispare,
ci dăinuie pe rază-n poezie
să amintească lumii trecătoare
de cel ce i-a aprins prima făclie.

Când suflet urcă la divinitate,
din versuri străbate spirit combativ
către confraţii din posteritate,
ca să-i nemurească harul creativ.

*În memoria poetului Adrian Păunescu
5 noiembrie 2010

Maria FILIPOIU / UZPR

poezie de Maria Filipoiu din Antologie colectivă "Să nu-l uităm..." , Editura Inspirescu 2014 (5 noiembrie 2010)
Adăugat de maria.filipoiu
Votează! | Copiază!