Regrete târzii
În care vis, și-n care zare,
Se-ascunde tinerețea mea?
Și de ce cu înverșunare,
Am șters sublimul ce-l avea?
Ce s-a 'ntâmplat cu primăvara
Și cu-al ei cântec fermecat?
Și cum de am numai povara,
Gândului negru, de ratat?
Un gând care acum mă doare
Fiindcă-i atât de-adevărat
Încât cu lacrimi prea amare,
Îmi amintesc cum am uitat
Să mângâi uneori o floare,
Sau să mă bucur de ce am,
Fără frustrări îngrozitoare,
Pe care-n suflet le simțeam.
De ce-am ales mereu doar spinii
Ce apăreau în calea mea,
În loc de zâmbetul luminii
Ce strălucea precum o stea?
Dar ochii nu puteau s-o vadă,
Pentru că înaintea lor,
Se așezase o grenadă,
Ce se zbătea în amorsor.
Din vara dulce, aurie
Care sosea cu maci de dor,
Am cules partea sângerie,
Și fulgerele dintr-un nor.
Dar toamna cea înverșunată
Cu frunze galbene și vânt,
Sosi iar eu înfiorată,
Pierdeam ușor orice avânt
Fiindcă știam că mă privește
Cu ochi sticloși de undeva,
Un frig care se tot zorește
Să-mi spună doar: - A fost cândva...
Și iarăși mă întreb retoric,
Și singură îmi dau răspuns:
Că ne complacem în coleric
Când în orgoliu am pătruns.
Iar răul pe furiș apare,
Când binele îl alungăm,
Și-apoi cu neagră disperare,
Mult prea târziu îl rechemăm.
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre negru
- poezii despre gânduri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre toamnă
- poezii despre tinerețe
- poezii despre suflet
- poezii despre roșu
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.