Zbucium şi înşelare

Omule, câtă înşelare
Este zbuciumatu-ţi umblet!
Fugi prin viaţă atât de tare
Să-apuci toate-ntr-un răsuflet
Încât viaţa timp nu are
Să ţi se îmbibe-n suflet
Cu măreaţa ei splendoare!

O, de-ai căuta Lumina
Şi-ai trăi cum ea te învaţă,
- Mai prezent în propria-ţi viaţă-
Viaţa ta ar putea să fie
Far în noapte şi făclie,
Cu lumină din Lumină
Fericită-n veşnicie.

Dar cu inima-ţi haină
Zbuciumată pentru glie,
Viaţa scurtă o să-ţi fie
Însă zbuciumu-o să-i ţină
Fără preget o vecie
Întra jarului ruină
Şi a ta-i întreaga vină!

O, de-ai şti Viaţa ce-i
Ai privi cu ochii tăi
În adâncu-ţi sufletesc,
Şi-ai vedea curat, prin ei,
Ce-i divin şi ce-i ceresc
Nu cum vezi de obicei,
Doar ce-i fizic, pământesc!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (7 iulie 2020)
Adăugat de Adelina
Votează! | Copiază!