Teletoamna

Te sun, iubito, dintre frunze,
să-ţi foşnet galben la timpan,
îmi trec prin cord săgeţi confuze
şi-mi cântă vântul la pian.

Te sun ca dintr-o închisoare
(un telefon pe an, atât),
ca dintr-o pură întâmplare,
ca dintr-un nod ce-mi stă în gât.

Te sun să-ţi murmur şi să-ţi şuier,
să-mi mint angoasa cu talent,
să-mi readuc, mereu, pe creier,
parfumul tău adiacent.

Te sun, nebuno, dintre vinuri,
să-ţi notă pară, ananas,
să-mi împrumuţi două suspinuri,
să "lasă-mă, să nu te las!".

Te sun (nu te-aş suna vreodată!)
ca dintr-un loc fără semnal,
ca dintr-un ou de ciocolată,
ca dintr-o teacă de pumnal.

Te sun, iubito, fără număr,
să-ţi cald în spate, frig în piept,
să-mi crească crengi de brad la umăr,
te sun să-nchid, fără s-aştept.

Te sun, băi, toamno, dintr-o nişă
unde m-ascund să nu mă vezi,
să nu m-auzi, să nu-mi faci fişă,
să nu te mint, să nu mă crezi.

Te sun doar ieri, doar azi, doar mâine
şi-apoi nu te mai sun deloc,
te sun de la un colţ de... câine
ori poate de la colţ de bloc.

Te sun cu masca fericită,
chirurgicală, de nebun,
ca după-o faptă ilicită,
te sun să-ţi spun că nu mai sun.

Ups, scuze, cred că sună iarna,
(ţi-am zis mai totul, mai nimic),
tre' să-i răspund, să-nchid lucarna
şi-apoi... să te mai uit un pic.

poezie de Eduard Lupascu (20 octombrie 2020)
Adăugat de Eduard Lupascu
Votează! | Copiază!