Baladă pentru Moll Magee

Apropie-te, fetiţa mea;
N-aruncă nimeni cu pietre-n mine, orice-ar fi,
Pentru că eu oftez, oftez în timp ce merg;
Şi compătimeşte-o pe Moll Magee.

Omul meu era un biet pescar,
Arunca-n mare plase şi fire,
Iar eu trebuia să sărez heringul
Toată ziua, fără contenire.

Când părăseam baraca-n care săram peştii
De-abia-mi târam picioarele pe povârniş
Sub lumina palidă a lunii binecuvântate,
De-a lungul drumului zgrunţuros, din pietriş.

Am fost dintotdeauna o femeie pirpirie,
Bebeluşa mea creştea sub nori apăsători;
O vecină avea grijă de ea ziua,
Iar eu de cu seară până-n zori.

Apoi, într-o noapte mi-am sufocat fetiţa,
Sufleţelul meu scump şi drag,
Mi-am privit odrasla rece sloi
Când zorii i-au dat chipul în vileag.

O femeie obosită are somnul greu!
Omul meu s-a-nvineţit, s-a zburlit arici,
Mi-a dat bani şi mi-a cerut să plec
La Kinsale, locul de unde-am venit aici.

M-a dat afară şi-nchis uşa.
M-a blestemat cu multe vorbe grele;
Făr-un cuvânt, am ieşit în stradă,
N-a fost nimeni martor nenorocirii mele.

Ferestrele şi uşile stăteau închise,
Licărea o stea, verde, plăpândă,
Paie mici în jurul meu se-nvârtejeau în vânt,
Întovărăşindu-mă pe drumul de osândă.

Am plecat, amărâtă, în tăcere:
Dincolo de grajdul bătrânului Martin,
În zori, am dat de o femeie cu suflet bun,
Care numai ce-aţâţa focul în cămin.

M-a făcut să-i înşir toată povestea –
Bani ioc, nu mai aveam nimic în buzunar,
Totuşi ea, cu ochi miloşi, dar dispreţuitori,
Mi-a pus pâine şi-un blid de supă pe ştergar,

Spunându-mi că, desigur, soţul mă va căuta
Şi-mi va deschide uşa de la căsuţa noastră.
Şi uite-aşa umblu-ncoace şi încolo,
În lume şi-n inimă sihastră,

Stivuind lemne sau tunzând gazonul,
Sau pe drum către fântână, mereu
Plângându-mi soarta, blestemând năpasta,
Gândindu-mă la pruncuşorul meu.

Şi Uneori sunt convinsă că ea ştie
C-atunci când Dumnezeu, al slavei rege,
Aprinde stelele, care-s lumânările Lui,
Îi vede pe cei necăjiţi şi-i înţelege.

Aşa că tu acum, fetiţa mea,
N-o s-arunci cu pietre-n mine, orice-ar fi;
Revino cu privirea ta strălucitoare
Şi compătimeşte-o pe Moll Magee.

* În ultima parte a secolului al XIX lea tinerele femei necăsătorite din Irlanda emigrau în număr neobişnuit de mare, iar asta se întâmpla din cauza efectelor provocate Marea Foamete din anii 1845-1850, muncilor extrem de grele la care trebuiau să facă faţă într-un climat economic ostil, dar şi datorită spaţiului public şi domestic de exprimare, minim, destinat femeilor de discursurile naţionaliste şi religioase care impuneau acestora norme sociale extrem de dure.

poezie de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!