Vorbitor de vânt

Am stat de vorbă iar cu vântul,
Şi l-am pus gândurile să-mi ţină,
L-am rugat să accepte legământul,
Şi să le smulgă chiar din rădăcină.

Unele îmi sunt tăioase şi grele,
Şi-i cer scuze la vreun trecător,
Dacă se v-a împiedica de ele,
Căci ştiu ce tare rău mai dor.

Te rog pe tine viscol blând,
Să îndeplineşti dorinţa mea,
Şi să porţi întreg acel gând,
Ce trebuie să ajungă doar la ea.

Poţi să mângâi creste şi văi,
Să-i spui de lungul drum bătut,
Şi de cum paşii tăi
Au purtat al meu gând mut.

Să urli tare căci vreau ca să audă,
De-i noapte cheamă ploaia s-o trezească,
Picătura ei cea rece şi udă,
De mine o să-i amintească.

Să o îmbrăţişezi cu dor,
Şi pe pat las-o să se-ntindă,
Căci amintirile nu mor,
Şi fereastra o să îţi deschidă.

Să-i spui ca urma îmi e neclintită,
Şi gândul de la mine-l ai,
Sa doarmă liniştită... că-i iubită,
Şi pe frunte un sărut să-i dai.

Cu restul de gânduri faci ce vrei,
Le poţi risipii în bucăţi mii,
Iar cele cu un strop din trăsăturile ei,
Împraştie-le în poezii.

Căci de soarele te îmblânzeşte,
Şi la ea tu n-ai s-apuci s-ajungi,
Măcar versurile poate le citeşte,
Chiar de dorul nu poţi să-l alungi.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 iunie 2022)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!