Cădeau florile de tei
cădeau florile de tei
în detaliul existenței noastre.
albinele se împiedicau de letargicul gard
el, mereu sărit de metaforele hai-hui
și de spațialele erori ale umbletului.
rozul se dădea de-a dura
spre o lacrimă surpată
într-un început de melancolie.
eu mă credeam vedetă de cer
și senzația întâii atingeri
silindu-mi unghiul într-o poziție mai pură
din care să pot privi
complicația brațelor tale destulă,
imaginându-mi-le două telescoape
ce-mi aduc universul
de frunte cu mult mai aproape.
săream în clipe de altădată
și-mi era frică să nu-ți ridici piciorul
mai mult decât îl pot zări...
rochia ta să nu oprească obiceiul
de reverie al vântului
de tine îndrăgostit exact.
te căutam amănunțit
în alt cândva, văzându-te
cum porți pe umeri, serile bătătorite
de tălpile tale când reversibil mergeau
la un altul străin.
tu, purtătoarea unor sâni puși-n libertate
de febra arsă a mișcării,
dezlegați de solstițiul
unei novice sunet întrerupt
pe o pauză de liră.
dădeam puțin ceasul înapoi
să am timp să număr păsările
până-n orizontul ectotrof
de care voiam să te însăilez
să fii numai a mea,
de nuanța nerăbdării neiertată.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre roz
- poezii despre început
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre telescop
- poezii despre tei
- poezii despre sâni
- poezii despre sunet
- poezii despre seară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.