Întoarcerea
S-a întunecat afară, pică ploaia în cotlon.
Șura cade într-o rână și toate-s la unison.
Drâmba e pe raftul vechi, banița curge nițel,
Înșirând pe o cărare bob de grâu în firicel.
Stă hambarul gol-goluț, cocoțat pe doi butuci,
De sub el, un șoricel fuge iute spre uluci...
Un topor e ruginit, ferestrăul dinți nu are,
Locul lor e luat de-o drujbă, pusă și ea la păstrare.
Roaba este demontată, roata doarme pe lemnar,
Numai apa din fântână toarce fus în calendar!
Lângă seceră, în cui, văd potcoave de la cai
Și în tindă toamna-nșiră frunzele în evantai.
Lampa-i stinsă, deocheată, de-o vecină ce-a murit.
Cucuvelele, pe hornuri, țipă ceasul de sfârșit...
Pâlcuri vii de lilieci stau lipiți de ziduri ude,
Tâlvul plânge pe butoi dar bunicul nu aude.
O icoană și-un ștergar mă privesc, zâmbind, timid,
Și mă-ntreabă cum mă cheamă și de unde am venit...
poezie de Doina Bonescu din Scrisori pe frunze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vecini
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre icoane
- poezii despre frunze
- poezii despre dinți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.