Sacrificiul
(Fratelui meu, Iulian)
Fratele meu,
ateul,
nu citise
despre frângerea
Luminii
la Cina Cea de Taină,
pentru a fi pusă
mai ușor
pe cruce.
Dar el
își împărțise
inima
în mii de bucăți,
pentru oșteni,
să simtă,
la fruntarii,
gustul
Patriei.
Așa s-a trezit
la pensie
că,
în loc de inimă,
îi bate,
în piept,
România!
poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.