Am prins lumină

muşcam şi mergeam adusă de spate cărarea străbătută
de mulţi alţi paşi desculţi unii neîntorşi din însoţirea spinilor
se lungea dincolo de sentimentul curăţeniei
norii veneau groşi disperaţi că nu puteau să aştearnă soare
lumea era tulbure durerea aproape că dănţuia în dezmăţ
alţii zbierau şi îi făceau semne indecente

muşcam aerul greu şi târam umilinţa
parcă trăgeam un copac mare cu rădăcini şi pământul tot
mi-era greu să-i calc pe urme care încălţări mi se făceau
abia că puteam să înaintez
îl atingeam cu privirea mă temeam însă el simţea această neînsemnată iubire
şi prindea puteri să ducă omenirea pe-o singură cruce

muşcam din aerul mânjit cu sudoarea sforţării sale trupeşti
avea gust de pâine ca nicio pâine
am chinuit lângă durerea lui şi n-am ştiut cum e să doară
m-am închinat la picioarele lui sărutate de câte femei oare
şi-am prins o picătură din sângele sacrificat
avea gustul vinului niciodată băut

băteau clopotele dintr-un fulger de furtună am prins lumină
şi drumul înapoi spre nepăcătuire mi s-a deschis

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!