Adăpostul ţărmului

Lapoviţă! Şi grindină! Şi trăsnete!
Şi delirul vânturilor turbate,
Şi-n depărtare nisipul falezei cu tente
Vinete, ca cele ale valurilor umflate –

Diavoli împieliţaţi, vânturile-apar
De nicăieri, furioase, urlând îngrozitor
Jur-împrejurul urgisitului marinar
Făcut ghem în barcă, lipsit de ajutor –

Împins de valuri departe de coliba lui,
De ţărmul pietros şi înfrigurat,
Unde se strecoară umezi şerpii vântului
Căutând un frunziş în care să îşi facă pat.

Departe de femeia care plânge,
Invocând cu rugăminţi disperate
Mila divină, oferind lacrimi de sânge
Unui cer zborşit, cu sprâncenele-ncruntate –

Departe de micii ştrengari care
I se căţărau chicotind seara-n spinare –
Departe de ferestrele surâzând îmbietoare,
Marinarul e împins de vântoase mari pe mare!

Facă-se milele marine centimetri-n jurul lui,
Să-l scape de marea înspumată, mânioasă –
O, Doamne! Marinarul n-a fost, nu-i
Şi niciodată nu va fi cu adevărat acasă...

poezie de Thomas Hood, 1799 – 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!