Pământul ce cuvântă

Ma tem exclusiv de lipsa de teamă,
De încrederea oarbă în al altora sine,
De frauduloasele treceri prin vamă
Din ceea ce eşti spre a trece în tine,

O lipsă de teamă precum o turbare
Transmisă genetic din tată în fiu,
În inumană destrăbălare
A lumilor noastre întru pustiu,

Ruşine şi teamă, lipsite din noi
În cea mai frumoasă lume de bine,
Nevoi scufundate în vis şi noroi,
Preludiul ratat care veşnic revine

Şi nu mă-nspăimântă eclipse şi moarte,
Pe ceruri, pe visuri, pe umbre, pe ploi,
Atât cât caderea în propriul departe,
Ce-aşază veşminte pe oamenii goi,

Cadenţa mă doare, ilustra paradă
A paşilor toţi număraţi, ucigaşi,
Privirile care ţintesc făr' să vadă
În eroismul pierdut asumat între laşi,

Mă tem exclusiv de lipsa de teamă,
Să-mi uit replica mă înspăimântă,
Cât drama jucată trăind altă drama,
Pamântul îngroapă-n pământ ce cuvântă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!