Drumul vieţii

Am trecut prin timp, ca pasărea în zbor,
Încă mă înalţ către cer, spre Soare
Şi iubesc cu foc orişice ninsoare,
Ploile de vară şi al toamnei nor.
Am ţesut în ani pânze către stele,
Clipele-au brodat noduri de lumină
Printre paşii mei, prinşi într-o grădină,
Unde înfloresc gândurile mele.
Ceasurile grele au ucis dureri
Şi-n petala rozei au strivit licori,
Iar din deznădejde mi-am făcut comori
Pentru noaptea albă, care-mi dă puteri.

Am dansat doar valsul ce-a născut în noi
Un poem sublim nopţilor cu lună,
Iar sărutul cald l-am urcat pe-o strună,
Din iubiri să crească frunze de trifoi.
Am trecut prin Iad, măsurând cuvinte,
Invocând tot Cerul să coboare-n noi
Şi-n amurgul serii, contemplat în doi,
Am născut în Rai orizonturi sfinte.
Am trecut prin ore ca un bun creştin,
Înotând prin mare-albastră de visări
Şi-am închis în palme ploile din nori,
Să pictez azurul cerului marin.

Timpu-a ars pe ruguri ora din Apus,
Dorul din cuvinte, din iubiri şi cânt,
A stins vântul iute pe tărâmul sfânt,
Întinzându-mi aripi să mă-nalţ mai Sus.
Am trecut prin ani şi-am urzit cărarea,
Ca s-o pun în lada clipei de apoi,
Domolind furtuna ce se iscă-n noi,
Doar cu ruga sfântă ce pictează zarea.
Răsăritul verii l-am urzit în cânt,
Iar Apusul toamnei sună-ntr-un refren,
Pune o romanţă într-un nou catren
Şi un tango clasic îl topeşte-n vânt.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!