În Atelier

În Atelier, demult, dincolo de pulberea anilor,
Lutul era umed şi focul ardea molcom.
Iar Cel care, aplecat, îşi folosea mâinile
Pentru a crea omul, a modelat o formă
Şi-a pus înăuntrul ei o inimă loială –
Răstimp în care cineva privea de-alături.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut.
"Un îndrăgostit," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut s-a încruntat, fiindcă ştia despre ce-i vorba.

Apoi Dumnezeu a modelat o formă asemănătoare,
Mlădioasă ca nuiaua de salcie,
Şi i-a pus doi ochi veseli şi plini de promisiuni,
Îmbietori ca un drum larg deschis.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut
"O trecătoare," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut a zâmbit, fiindcă ştia despre ce-i vorba.

La urmă, Dumnezeu a modelat o formă
Şi i-a dat, ceea ce era destul de ciudat,
O inimă loială şi ochi plini de promisiuni;
După care, eliberat de griji, a fluierat un cântecel.
"Ce-i asta?" a întrebat Belzebut.
"Un poet," a răspuns Dumnezeu.
Iar Belzebut s-a încruntat, fiindcă ştia despre ce-i vorba.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!