Întrebări fără răspuns
Doamne, oare, nu-i prea mult?! Boli, războaie și suspine...
Moartea iar a renăscut de sub lumea în ruine.
A pătruns subtil, tăcut, azi, în sufletele noastre.
Poate n-am murit demult. Plâng întinderile-albastre!
Ploi acide ne-au atins sufletul, cu cianură.
Talpa cerului zvâcnește sub mormanele de zgură.
Plâng străbunii, plâng de dor, sufletul de-acum, i-nțeapă
Îngerii-au adus în zbor, vești că-s cu-un picior în groapă.
Sufletul s-a resetat, diavoli le-au săpat în carne,
Nu mai au de așteptat. E război într-ânșii, Doamne!
Moartea-i azi un giuvaer, poleit. Inundă trupuri
Și îi poartă spre părinți, dinspre viață, spre mormânturi.
Ce sclipiri, ce poleieli! Sunt gonaci după avere,
Dar zadarnic ce-au fost ieri bogați, falnici, în putere!
Clopot în cuvântul tău... și o zbatere finală.
Numai Bunul Dumnezeu carnea sufletului ară...
Va renaște iar, dintre ruine, moartea, întrecându-se pe sine...
Și ce rost, când toate-s trecătoare?! Numai morții îi voi fi datoare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre zbor
- poezii despre război
- poezii despre moarte
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.