Să nu te descalţi la uşă

Tu, care te apleci frumos peste toamne,
vino la mine, să sorbim o cafea,
să bârfim un pic, să mai râdem şi noi,
că nu totul e trist şi nu e doar fum peste lume,
mai e şi zâmbet de soare, nu doar bălţi
lăsate de ploi...

Vino să-ţi dau mere culese, din acelea mai dulci,
poate citim împreună ziarul,
nu că ne pasă de ce minciuni se mai scriu,
ci să ne facem din timp o ţigară,
trăgând cu nesaţ clipa grăbită,
ce dă pentru noi cu zarul.

Vom pomeni şi acei poeţi
ce sunt săraci în buzunare,
însă plini de suflet, prea plini, doamne,
că ajung să-şi facă poemele
(să nu plătească facturi)
chiar felinare.

Tu, care îmi dai bineţe şi-atunci când dorm,
făcând mustul cel bun din vise,
să vii într-o cămaşă de in, albă să fie,
dar să nu te descalţi la uşă,
vreau ca urmele tale să spună
că ai fost şi rămâi
plăsmuirea vie.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!