Hoinară sunt

(îmi place libertatea gândurilor mele, ele nu se opresc niciodată)

Îmi ceri fidelitate pan' la moarte
Parcă aş fi o coardă ruptă
Sau muzica poate ce-ţi place
Hoinară, să colind, nu-mi pasă.

Mă iei de braţ şi nu-mi dai pace
Şi mii de simfonii îmi cântă
Sunt valurile mării înspumate,
Când îţi ceream si libertate

A mai trecut apoi şi ceva timp,
Ai devenit mai îndrăzneţ si trist
Curgeau din tine vorbele şuvoaie
Şi mă răneau ca stâncile ce taie.

Atunci am înţeles că are rost
Să plec să nu rămân pe loc
Să zbor ca pasărea în zbor
Spre alte lumi ce-mi dau fiori.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!