A mai plecat un om...
A mai plecat un om și-afară plouă,
Un om frumos, cum ne mai place, nouă,
Să tot numim un om care se duce,
Uitând că asta-i viața, o răscruce!
Și toți suntem frumoși pe astă lume,
Venim, dar și plecăm când viața spune,
Acum sau mai târziu, este totuna,
Dacă iubim și soarele și luna!
A mai plecat un om și-afară plouă,
Pe fruntea noastra se așterne rouă,
Doar picături de apă, limpezi, moi,
Cu care-ntoarcem timpul înapoi!
Sunt picături de lacrimi trecătoare,
Astazi vor curge, mâine va fi soare,
Sunt amintiri ce răbufnesc pe-afară,
Chiar dacă-n lume este primăvară!
Oh, cât aș vrea să rup eu acest lanț,
Să mă ridic de jos, să mă înalț,
Să nu mă mai gândesc la ieri și mâine
Și să trăiesc un azi cum se cuvine!
E bine că ne-ntoarcem când și când,
Într-un trecut de vise, fremătând,
Dar, bine e să-l părăsim, cuminte,
Căci viața noastră merge înainte!
Să ne-amintim de tot ce-a fost frumos,
Să ne trăim momentul dureros
Și amintiri ce-apar în vis de noapte,
Să le lăsăm să meargă mai departe!
A mai plecat un om și-afară plouă,
De ieri după amiază, de la două,
Astăzi tristețea ne omoară clipa,
Mâine, cu dor, ne-om vindeca aripa!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.