Străin în propria mea ţară

Chiar printre dealurile şi şesurile cunoscute
eu am devenit un străin în propria mea ţară,
acolo unde Duero dansează deasupra pietrelor gri,
printre stejari fantomatici,
în Castilia mistică, în Castilia războinică,
blajina, modesta, orgolioasa Castilie,
Castilia snobismului şi-a belşugului.

Dar eu m-am născut în Anadaluzia.
Şi, plin de amintiri din copilărie,
visez să-i cânt cântecele –
razele de soare printre valsurile ferigilor,
berzele cocoţate pe turnurile clopotniţelor,
oraşele sub indigoul cerului în care
nu se văd femei, pieţele pustii
unde portocalii sunt incendiaţi
de fructe, livezile umbroase,
fructele palide din lămâi
licărind în apa fântânilor.
Nard, garoafe, busuioc şi mentă,
dumbrăvi cu măslini abia zăriţi sub
piaptănul unui soare care paralizează şi orbeşte totul,
munţi de levănţică peste care
se revarsă rujul serii.

Fără o frânghie cu care să-mi ancorez memoria
în inimă, ele n-au viaţă.
Zdrenţuite şi uzate,-s prada
tuturor aducerilor aminte, povara pe care
memoria trebuie s-o poarte-n ea însăşi.
Într-o zi, într-o lumină binecuvântată, ele vor reveni
asemeni unor trupuri imaculat spălate spre ţărm.

poezie clasică de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!