Tradiția Sfinților 40 de Mucenici
TRADIȚIA SFINȚILOR 40 DE MUCENICI
Prin rânduială creștină,
în primăveri se așteaptă
Sfinții Mucenici să vină
cu tradiție păstrată.
Din făină se frământă,
să se fiarbă, să se coacă,
pentru cei morți să se-mpartă,
mucenici cu miez de nucă.
În chip de om se împletesc,
covrigi numiți și mucenici.
Se coc până se rumenesc,
se ung cu miere și cu nuci.
Prin obiceiuri păstrate
din crudă martirizare,
pomană din ei se-mparte,
lângă vin și lumânare.
Tradiția de mucenici
evocă martirizarea
a patruzeci de ucenici
în lac de lângă Sevasta.
Obicei străvechi revine
în această sărbătoare,
să bei vin, să-ți meargă bine,
din patruzeci de pahare.
În popor este numită
sărbătoarea bărbaților
și cu vin e stropită,
spre veselia tuturor.
Legendare obiceiuri
revin cu mituri strămoșești,
spre a dăinui prin vremuri,
rostul trăirii creștinești.
Din curte și din grădină,
când colțul ierbii se vede,
tot gunoiul se adună,
să răsară covor verde.
Cu tămâie se afumă
casa, curtea și grădina,
gândind că vrăji se destramă,
iar fumul alungă mană.
Apoi casa, stupi și vite,
spre belșug și sănătate,
cu aghiazmă sunt stropite
de gospodarii din sate.
O primă brazdă să tragă,
după un obicei agrar,
sătenii ies în ogradă,
cu plugul de om gospodar.
Cu ciubote se lovește
pământul de sub picioare,
că doar așa se trezește
vegetația cu floare.
La soare să se-ncălzească,
ies gâze din hibernare,
pe cărări lungi să pornească,
grăbite după mâncare.
Păsări înapoi să vină
din meleaguri însorite,
să-și refacă sub streașină,
cuiburile regăsite.
Cel care, astăzi muncește,
scump va plăti păcatele,
că prin boală pătimește,
zăcând patruzeci de zile.
Nu se spală, nu se coase,
nu se țese, nu se toarce
că șerpii vin lângă case,
pagubă-n vite a face.
Când s-a dezghețat pământul,
se-nsămânțează legume:
ceapa, varza, usturoiul...
că vor face roade bune.
Bătrânii toarnă puțin vin
la rădăcină de viță,
ca-n noul an să dea rod bun,
cu speranțe noi de viață.
Bărbații maturi și bunici,
pe pomi fac un semn de cruce,
cu zeama de la mucenici,
rod bogat a le aduce.
Iar copiii-n bătătură
bat pământul cu ciomagul,
din el să iasă cultură,
să-ți fie mai mare dragul.
Cei ce simt povara vremii
fac necazuri să dispară,
cu patruzeci de mătănii
la rugăciunea de seară.
Grajduri, case și hambare,
cu tămâie se ocolesc,
să alunge-n depărtare,
fiare, când rău pricinuiesc.
Cum e vremea-n această zi,
cu omăt, ploaie ori soare,
se spune că la fel va fi,
timp de patruzeci de zile.
Dacă pe câmp e zăpadă,
se prevestește an mănos.
Iar pajiștea de-i uscată,
e semn de an sărăcăcios.
E serbat și mărțișorul,
de fete și de neveste.
Într-un pom se pune șnurul
și fantezia-n poveste!
Din vol. "TRADIȚII CREȘTINE ȘI RITUALURI POPULARE ROMÂNEȘTI"/ 2008
Editura Paideia - București
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Volumul "Tradiții creștine și ritualuri populare românești", (septembrie 2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tradiții
- poezii despre creștinism
- poezii despre zăpadă
- poezii despre timp
- poezii despre sărbători
- poezii despre sfinți
- poezii despre sat
- poezii despre copaci
- poezii despre bărbați
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.