La mulți ani, Femeie!
Ești maică născătoare de răsărit divin,
Ești reazem neclintit în clipa dureroasă,
Ești blândă mângâiere șoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am așteptat! Bine-ai venit acasă!"
Ești piatra ce zidește a vieții temelie,
Ești suflet mistuit de grija tuturor,
Ești înger iubitor, izvor de armonie,
Ești brațul ce alină c-un zâmbet protector.
Ești candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Ești lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Ești inima vibrând, clădind altar iubirii,
Ești slova ne-ntinată ce naște poezia.
Ești mamă, fiică, soră, soție sau mireasă,
Ești gingașă făptură, ești stâncă și ești zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăiești, Femeie!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre naștere
- poezii despre iubire
- poezii despre îngeri
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărbători
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.