Paznicul farului
În singurătatea limpede-a înserării,
Privind din turnul vechi spre largul mării,
Când lumina abia mai pâlpâie în zare,
El vede cum lucrurile din depărtare
Sunt impregnate-n purpură împărătească,
Cum noaptea cheamă brizele s-aline și să răcorească.
Atunci culoarea aerului coboară
Domnul știe unde și se face-aproape seară;
Crepusculul și-a adâncit culoarea,
Iar el din turnul zvelt care veghează marea
Trimite pe cărări de lumină salutul lui de bine
Fiecărei nave care pleacă sau nave care vine.
poezie de Helen Emma Maring, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Helen Emma Maring. [Vezi poezii despre lumină, poezii despre seară, poezii despre singurătate, poezii despre noapte, poezii despre culori, poezii despre briză sau poezii despre aer
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.