Dar de ce?...

Omenirea se grăbeşte să ajungă la final,
Spre extincţia a 6-a face paşii uriaşi
Şi această nebunie pare-a fi un ideal
Pentru sceleraţii lumii inumani şi ucigaşi...

Ei, în drumul către moarte, atrag lumea în război,
Semne de apocalipsă cu imagini din infern,
Vor să ardă tot ce mişcă şi c-o minte de strigoi
Cu rachete şi cu bombe vălul morţii îl aştern.

Cum să nu te înfioare când vezi flăcări, flăcări vii
Care mistuie-n cenuşă tot ce omul a zidit,
Scenele sfâşietoare cu mămici şi cu copii,
Picăturile de viaţă pe care le-au zămislit,

Care fug din calea morţii alergând spre nicăieri
Şi-au lăsat în urmă ţara, casa, soţii şi-au plecat
Şi se-ntreabă unde-i pacea, unde-i liniştea de ieri
De ce, Doamne, ne laşi pradă unui lup bolnav, turbat?

Te-nfioară când vezi grupuri cu bărbaţii-scut uman
Stând în calea unor tancuri şi blindate în convoi,
Sacrificiul pentru ţară ce-l îndoaie pe duşman
Este-o lecţie extremă rar văzută în război...

Dar de ce când toţi sub soare avem încă-atâta loc
Criminalii şi samsarii distrug viaţa pe pământ?
De ce, Doamne, ne laşi pradă să cădem în al lor joc?
Dă-le minte! Dă-ne PACE! Tu ai ultimul Cuvânt!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!