Dekalog
Cinstind
toate cele ce sunt și nedistrugând nimic
dintre cele pe care tu însuți
nu vei putea să le faci.
Prezentul este un dar.
E datoria ta să te bucuri de fiecare zi
ca și când ar fi ultima zi... până ea va veni.
Adu-ți aminte când la părinți erai un copil,
când îți părea totul a fi drept și frumos;
dispersat în uitare
să nu devii inutil profețind mincinos lumea pe dos.
Descifrarea imaginarului vieții,
ar putea să însemne
pentru tine un semn
că abia atunci meriți un loc între semeni,
prețuind virtuțile omului demn.
În creierul decodificat al istoriei,
totul începe cu aventura cuvântului
fiecare urmându-și în fel și chip trecerea,
numai unii uitând
că prea ușor au făcut umbră pământului:
aceasta...
fiindu-le punctul culminant al gloriei.
În simplitatea operei tale,
înalță clipele vestale
și virtutea credinței rănită:
fiecare gravitând cu forța razelor sale
pentru a reda imaginea lumii,
în oglinda albastră a cerului,
alături de femeia iubită.
Silențioase mașini ale timpului
iluziile tale se nasc întru spirit
și ies în decor într-o lacrimă-dor.
Va veni și lumina iertării,
aducându-i ofrande lui dumnezeu
pe imaculata zăpadă a sufletului tău.
În dekalog se răsfață poemul
cu adevăruri rostite între realitate și vis.
Ah, dezmărginită-i lumina ființării
într-al gândului poetic abis!
Fascinat de tainele infinitului,
verbul își poartă destinul prin elegante cetăți,
el transgresând epoci întregi de cuvinte
de vremea când la părinți
erai un copil,
aducându-ți pururi aminte.
poezie de Dumitru Găleșanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre lumină
- poezii despre cuvinte
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre verb
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.