Legendarul Dragobete
Legendarul Dragobete
Curge-n pană fermecată,
Ce-o țin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.
Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.
Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea și Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.
Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Își mâna fiul de-acasă
La pășunat de mioare.
La mama lui se întorcea,
Când Luna pe cer răsărea,
Așa cum ea îl sfătuia,
Văzând că se îndrăgostea.
Tânăr ciobănaș la stână
Și cu firea iubitoare
S-a îndrăgostit de Lună,
Mai rău ca de fată mare.
O privea pe cer albastru,
Cum se oglindea în ape.
Râvnind iubire de astru
O voia în sân, aproape.
De pe cea mai mare culme
Să prindă Luna, s-a întins.
Dar când s-a desprins de lume,
Cu chip s-a pierdut în abis.
Din dragoste a revenit
Cu dor de-a săruta fete.
Din spiritul neprihănit
Să împartă sentimente.
Legendara lui poveste,
Cu iubire pătimașă,
E-nchisă-n cufăr de zestre,
De mamă invidioasă.
Luna, încă îl jelește,
Că dor de ciobănaș duce,
Când primăvara sosește
Și ceru-n izvoare curge.
Pe raza-i coboară-n ape,
Lacrimă de dor, amară,
Când se prelinge din pleoape,
Iubirea de-odinioară.
*Din "Legendele Primăverii"
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.