Unirea de-acum
Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieții noastre, norii.
Păduri și ape și câmpii... Și munți,
Gonind prin noi sălbatici și desculți.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata și pe mama...
Văd cum se roagă pentru țara lor
Și ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uși închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toți românii.
Cu aur pâlpâind peste câmpie
E țara noastră Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.
În vocea țării clopote răsună
Și cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Și-i smulg iubirea dintre rădăcini.
Din seva ei de stele și candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port și din credință înfruptați,
În țara noastră ne-au făcut argați.
Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Și de strămoși, străini și prea departe.
Ne ninge cerul sânge și pedeapsă
Că n-am știut să ne păstrăm acasă.
Suntem săraci și slabi... am constatat.
Din țara noastră mulți ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În țara noastră este plâns și noapte.
Și plânge-n noi această țărișoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Și-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieții, norii.
Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toți românii iar în țară
Și dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.
Uniți în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Și toți românii se adună-n cerc
Și libertatea iarăși o petrec.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre unire
- poezii despre noapte
- poezii despre iarnă
- poezii despre flori
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre trandafiri
- poezii despre tată
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.