Etaloane

îmi măsor înălţimea cu tristeţea
la fel
încap în aceleaşi haine
garderoba gri-şobolan mă dezarmează
telefonul fără fir al cazurilor de boală sună continuu
nu mai ies din mine
mă însingurez voit
închid toate partidele prin care m-am plimbat ca prin nişte ţări străine
cărora nu le cunosc limba şi nici obiceiurile
candidez la celulele mele pentru un loc însorit în care să observ cum se deschid magnolii
şi cum o pasăre căreia îi arde de glumă îmi trasează o aură deasupra capului
apoi bucata aceea de cer cade pe mine
mă umplu de albastru aşa cum mă umple sufletul tău dimineaţa când mă ademeneşti la o cafea cu vorbe bune şi aromă dulceagă

îmi măsor simţămintele faţă de cercul vicios cu un metru de tâmplărie amintire de la bunicul
în încercarea haioasă de a ţine la distanţă străinul pe care abia îl oberv cu dioptriile adăugate de milioanele de pixeli la pas prin faţă zilnic
nu mă mai tem de piticii pe creier ai nimănui îmi spun
şi-mi dezinfectez amintirile cu o substanţă înţepătoare

îmi măsor empatia cu dorul imobilizat la pat
o dor oasele tuşeşte sec respiră greu
îi dau lacrimi aseptice

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!