Pe peronul gării din Memphis

Jumătate treaz, jumătate aţipit,
Lovit de o realitate deprimantă, pierdut totuşi
În ceaţa mării interioare de vise a Danaidelor,
Stau clănţănind din dinţi
Pe peronul gării Memphis, Tennessee.
Plouă.

Noaptea-i oarbă, dezolantă,
Iar ploaia jupoaie pământul
Cu o absurdă, neagră energie.
Totul e umed, impenetrabil.

De ce-aşteapt aici trenul de-atâtea ore?
De ce-a trebuit destinul să m-aducă aici?
A trebuit să fug de ploaie şi de amorţeala minţii
Din Danemarca, India şi Japonia
Doar pentru a fi plouat şi a putrezi în Memphis,
Tennessee, S. U. A.?

Iar acum coboară amurgul. Lumina eşuează
Fără graţie în această închisoare jilavă.
Ziua expune fără milă
Şinele reci şi noroiul negru,
Sala de aşteptare cu automatul de vândut ciocolată,
Coji de portocale, chiştoace de ţigări şi beţe de chibrit stinse,
Ziua se zgâieşte printre scuipăturile rigolelor
Şi veşnica reţea de ploaie,
Spun ploaie, de la cer până la pământ.

Cât de surdă şi de inamovibilă-i lumea,
Cât de lipsit de talent creatorul ei!
Şi de ce-mi tot plătesc taxele
Acestei plebeene cure cu apă a existenţei!?

Linişte! Priveşte cum locomotiva,
Drăcia aia imensă, stă calmă, pufăind,
Învăluită în propriul fum – e răbdătoare.
Aprinde-ţi pipa, pe stomacul gol,
Blestemă pe Dumnezeu şi înghite-ţi suferinţa!

Du-te apoi şi stai în Memphis!
La urma urmei, viaţa ta nu-i altceva
Decât o burniţă continuă, şi întotdeauna
Celor ca tine li-i dat să piardă vremea, întârziind
Într-o sală mizerabilă de aşteptare sau alta –
Stai în Memphis, Tennessee!

Pentru că în una din aceste case pline de postere ţipătoare
Fericirea te aşteaptă special pe tine, fericirea,
Trebuie doar ca tu să-ţi înfuleci nerăbdarea –
Tot aici o tânără fecioară cu forme voluptoase doarme
Cu urechea îngropată în bogăţia părului,
Ea va veni să te întâmpine,
Într-o zi frumoasă, în plină stradă,
Asemeni unui val de parfum,
Cu o privire de parcă te-ar fi cunoscut.

Nu-i oare primăvară?
Nu cade îmbelşugat ploaia?
Nu se-aude, gângurit amoros,
Un murmur lung şi discret
Gură la gură,
Între ploaie şi ţărână?
Ziua a apus cu jale,
Dar, iată – aversele de ploaie acum scânteiază!

Îi conteşti zilei dreptul de a duce o luptă?
În definitiv, acum e lumină. Şi mirosul solului
Se aşează printre traversele de fier ruginit ale platformei
Amestecat cu suflul prafului ridicat de ploaie –
Un iz de primăvară.
Nu-i asta o consolare?

Şi acum priveşte cum Mississippi
În patul lui de păduri inundate
Deschide ochii spre această zi!
Priveşte cum fluviul uriaş se bucură de propriile şerpuiri!
Cum se-învolburează regal la coturi, legănând flotilele
De arbori şi capetele de lemn plutitoare-n vârtejurile lui!
Priveşte cum conduce vaporul cu zbaturi
În Şuvoiul-îmbrăţişării lui,
Ca un dansator, domn ringului de dans!

Priveşte promontoriile scufundate – Oh, ce linişte imensă
Peste acel peisaj cu păduri înecate!
Nu poţi să vezi cum dimineaţa apele curentului
S-au îmbrăcat pe lăţime de-o milă în lumina zilei săracă
Şi călătoresc împăcate sub norii grei de ploaie!

Adună-te, şi tu, implacabil unul!
Nu vei uita niciodată că ţi-a fost promisă veşnicia?
Îi refuzi pământului minima ta recunoştinţă?
Ce vrea atunci inima ta de îndrăgostit?

Adună-te şi stai în Memphis,
Caută cetăţenia în piaţa publică,
Du-te acolo şi ia printre alţii o asigurare de viaţă,
Plăteşte-ţi prima răutăţii,
Încât ei să se simtă în siguranţă,
Şi nu vei fi dat afară din asociaţie.
Curtează fecioara cu trandafiri şi c-un inel de aur
Şi deschide o fabrică de cherestea ca toţi ceilalţi.
Priveşte în jur, fumează-ţi pipa înţelepciunii
În abandonatul de sfinx Memphis.
Înhamă-te la cizmele de cauciuc fără nicio ezitare...

Ah, vine acel nenorocit de tren de marfă
Pe care-l aşteptăm de şase ore.
Vine fără grabă – cu pereţii deformaţi,
Fluieră timid, vagoanele se târăsc pe trei roţi,
Iar de pe acoperişul cazanului picură ţărână şi mâl.
Dar în ofertă, printre cărbuni,
Zac nemişcate patru persoane
Învelite cu mantale îmbibate-n sânge.

Apoi marele tren sughite
Se mişcă încetinel înainte şi se opreşte c-un oftat adânc,
Gata să pornească iarăşi. Calea e liberă.

Şi noi călătorim
Prin pădurile inundate
Sub porţile larg deschise ale ploii.

poezie de Johannes V. Jensen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!